Persoane apropiate
situaţiei au spus că negocierile sunt într-o fază avansată şi se referă
în special la titlurile de valoare pe care constructorul auto le poate
oferi guvernului şi unui grup de bănci condus de Royal Bank of Scotland
şi Lloyds.
De asemenea, Tata Motors ar fi promis să investească încă 100 de
milioane sterline în activităţile grupului auto.
Guvernul a cerut titlurile de valoare în schimbul garantării plăţii
unui împrumut de 340 milioane lire sterline de la Banca Europeană
pentru Investiţii (BEI). Şefii BEI au aprobat creditul săptămâna
trecută, însă banii nu pot fi accesaţi de Jaguar până când nu se vor
fixa termenii subscrierii statului.
Sursele au spus că guvernul britanic a garantat aproximativ 75% din
suma oferită de BEI, iar Janguar Land Rover trebuie să garanteze cu
active pentru restul sumei.
Tata Motors a cumpărat Jaguar Land Rover în iunie 2008 şi a plătit 1,15
miliarde lire sterline pentru grupul auto.
Grupul era profitabil la momentul achiziţiei, fiind susţinut în special
de Land Rover. Însă vânzările s-au prăbuşit în contextul adâncirii
crizei financiare, care a afectat grav întreaga industrie auto.
În martie, vânzările Jaguar au scăzut cu 30% comparativ cu aceeaşi lună
din 2008, în timp ce vânzările Land Rover au coborât cu 37%.