"În mod inevitabil conflictul tradiţional, şi politic şi economic, dintre Rusia şi Ucraina afectează întreaga Europă", a mai spus deputatul PNL.
Ioan Ghişe a adăugat că "dincolo de interesul de moment, în România este nevoie de a promova şi de a adapta o strategie energetică naţională, în funcţie de evoluţiile geo-politice şi geo-strategice care în mod inevitabil ne afectează şi pe noi."
"Livrările de gaze naturale pentru România au scăzut brusc cu 30-40%, ca urmare a disputei pe care o au Rusia şi Ucraina", a declarat sâmbătă seară directorul Transgaz, Ioan Rusu. Această situaţie ar putea dura până la 4 ianuarie, susţine Rusu.
Volumul zilnic de gaze din Rusia importat de România se ridică în mod obişnuit la 10 milioane de metri cubi, iar vineri seară acesta a fost mai mic cu circa 3 milioane de metri cubi, a explicat Rusu. El a dat însă asigurări că România este pregătită să facă faţă unei scăderi a presiunii gazului pentru că va folosi resursele din depozitele de gaz.