Potrivit L'Espresso, în această conversaţie înregistrată toamna trecută la reşedinţa premierului de la Roma, o voce masculină, atribuită lui Berlusconi, i se adresează unei femei: "Şi eu,voi face un duş (...), iar apoi mă aştepti în patul mare, dacă termini prima?". "Care pat mare, (...) cel al lui Putin?", întreabă vocea feminină, despre care săptămânalul afirmă că este a Patriziei D'Addario. "Da, cel al lui Putin", răspunde vocea masculin, căreia cea feminină îi răspunde: "Ce adorabil, (...) cel cu perdele".
Potrivit lui D'Addario, Berlusconi are un pat cu baldachin pe care i l-a oferit prietenul său, premierul rus Vladimir Putin.
Patrizia D'Addario se află în centrul unei anchete judiciare, în care Berlusconi nu este totuşi urmărit, privind prostituatele care ar fi petrecut noaptea la domiciliul premierului italian şi care ar fi fost plătite în acest sens de un antreprenor acuzat de corupţie. D'Addario a declarat că a mers de două ori la Berlusconi şi că i s-au promis în schimb 2.000 de euro de fiecare dată.
Ea a afirmat că a înregistrat conversaţiile cu premierul, iar acestea au fost înmânate magistraţilor însărcinaţi cu ancheta.
Este "o tentativă patetică de a reanima o campanie mediatică muribundă", a declarat Daniele Capezzone, purtătorul de cuvânt al partidului lui Berlusconi, Poporul Libertăţii (Pdl), după publicarea fragmentelor. "Nu au decât să accepte acest lucru şi să-şi ia concediu: au cu adevărat nevoie de unul", a adăugat Capezzone.
Cotidianul La Repubblica şi săptămânalul L'Espresso, care aparţin aceluiaşi grup de presă, au condus o campanie împotriva şefului Guvernului, cerându-i să dea explicaţii despre viaţa sa privată.
Presa italiană a publicat în ultimele luni articole şi fotografii jenante cu Berlusconi, acuzat de soţia sa că frecventează minore, acuzaţie dezminţită de premierul italian. În plus, acesta a calificat informaţiile despre serile petrecute în compania unor prostituate drept " nimicuri şi mizerii".