"Analizând toate cauzele şi condiţiile posibile favorizante ale declanşării incendiului am ajuns la concluzia că, cel mai probabil, cauza de incendiu a fost efectul termic al curentului electric. La această concluzie am ajuns în urma unei analize temeinice a factorilor care puteau provoca incendiul, având în vedere că hala era încuiată de vineri de la ora 19.45, sâmbătă nu s-au desfăşurat activităţi, vineri noapte a fost o furtună puternică în Timişoara care a avut drept efect întreruperea curentului electric în mai multe rânduri, ceea ce a creat şocuri electrice şi aceasta poate constitui o condiţie favorizantă", a declarat generalul Mihai Benga, inspectorul şef al ISU Banat.
Potrivit sursei citate, un calculator electric, un malaxor de vopsele şi un cântar electronic au fost lăsate sub tensiune, în hală. Din cauza întreruperii curentului electric, în urma furtunii din 22 mai, conductorii de curent s-au supraîncălzit, s-a creat efectul termic al curentului electric, ceea ce a dus la aprinderea materialului combustibil. În hală erau vopsele, uşi de garaj din aluminiu, polistiren şi materiale PFL.
Hala se află la 7-9 metri de casele din zonă, deşi, conform normelor, trebuia să se afle la 15 metri de imobilele de locuit.
"Aici la faţa locului au fost şi angajaţi care au spus că au toate autorizaţiile inclusiv de la pompieri. O să verificăm în ce mod a fost eliberată această autorizaţie, dacă există aşa cum spun ei, dacă nu există ar trebui să plătească toate cheltuielile de stingere a incendiului", a declarat şi prefectul Mircea Băcală, care, sâmbătă seară, a declarat că, după părerea lui, această societate funcţionează în afara legii, fără autorizaţii de la pompieri.
ISU Banat verifică acum aceste autorizaţii, în condiţiile în care toate documentele societăţii au ars în urma incendiului, aceastea aflându-se în hală.
Structura de rezistenţă a halei a fost afectată. Pe acest amplasament, depozitul nu va putea funcţiona în continuare, doar dacă va fi reclădit din temelii.