Este vorba despre Anatoli Gherașcenko. Acesta se afla în cadrul intituției când ar fi căzut de la etaj. Oficialul rus a ocupat funcția de rector al institutului în perioada 2007-2015.
Incidentul vine după o serie de decese ale unor cetățeni ruși de rang înalt raportate ca fiind accidente. Cel mai recent caz a avut loc în urmă cu o săpămână.
Magnatul rus, Ivan Pechorin ar fi căzut beat din barcă.
Între timp, lucrurile iau alte întorsături, iar Vladimir Putin anunță mobilizare parțială în Rusia. 300 de mii de rezerviști vor fi chemați la război. Președintele rus amenință Occidentul că va răspunde la ceea ce el a numit „șantaj nuclear” și susține că țările vestice vor să distrugă Rusia. Anunțul liderului de la Kremlin a fost făcut în cadrul unui discurs adresat națiunii și la doar câteva ore de la începerea sesiunii Adunării Generale a ONU, unde a fost criticată invazia Rusiei în Ucraina.