Paradisul acvatic va răsări în zona Tineretului. Cei pretenţioşi se pot retrage în clubul VIP, dotat cu parcare individuală.
Locul este conceput sub formă de
spirală. Se deschide cu un restaurant bistro care se întinde pe
suprafaţa plajei din lemn de tec. Spirala se continuă cu un minunat
jacuzzi şi se închide cu ochiul de apă cu nisip alb. Inima acestui
spaţiu va fi barul în apă de unde vă puteţi comanda băuturi în ton cu
atmosfera.
"Îmi place ideea. Chiar lipseşte un loc în care să mergi
cu încredere în Bucureşti. Aş merge cu
prietenii. Este nevoie de prieteni ca să te distrezi într-un astfel de
loc", a declarat o tânără..
Investiţia va fi suportată de proprietarul parcului de distracţii.
Mai mult, acesta va fi obligat să-i dea primăriei 250.000 de euro pe an. "Este o investiţie 100% privată, de 25 de milioane de euro", a declarat directorul Alpab, Radu Popa.
Nu este singurul proiect aprobat sau inventat de Municipalitate. Primarul Sorin Oprescu a mai vrut în Bucureşti ceasuri cântătoare cu foiţă de aur, o cruce imensă de flori în faţa Patriarhiei sau celebra autostradă suspendată. Fiindcă pentru acestea banii veneau de la primărie, proiectele sunt încă blocate.