„Am avut o discuție bună. Este prima discuție. Referitor la discuțiile despre funcții au fost câteva variante, cu un premier care să se schimbe undeva la doi ani... Nu s-a ajuns la o concluzie”, a spus Florin Cîțu.
Întrebat dacă sunt șanse ca PNL să guverneze cu PSD, Cîțu a răspuns: „Eu cred că am găsit multe lucruri care pot să ne unească, avem o criză în sănătate, în energie și avem nevoie de o guvernare stabilă. Dacă reușim acest lucru împreună cu cei de la PSD este ok. Mergem în PNL, prezentăm cele două variante cu plusuri și minusuri și luăm o decizie. Mandatul nostru a fost acela de a discuta cu ambele partide. Trebuie să venim cu o soluție cât mai curând”.