Actualele mandate de arestare ale celor doi vor expira pe 27 mai.
Achim şi Zikolov au fost arestaţi preventiv pe 28 februarie. Floricel Achim este acuzat că, în perioada 2002-2007, a procurat documente având caracter secret de stat şi documente a căror importanţă face ca divulgarea lor să pericliteze siguranţa statului, constând în sistemul de comunicaţii militare, frecvenţe radar, hărţi standard NATO, scheme şi hărţi ale unor subunităţi şi tehnici militare, indicative ale unităţilor militare şi planuri de apărare, conform Curţii de Apel Bucureşti.
Achim vindea secrete de stat pentru sume de până într-o mie de dolari, susţin procurorii. Cetăţeanul bulgar le-a declarat anchetatorilor că îl cunoştea pe un reprezentant al Ucrainei interesat de informaţii militare, potrivit instanţei.
Judecătorii notează că Achim participase la multe stadii de pregărire şi avea experienţă bogată în domeniu. Acesta avea, în timpul serviciului, acces la unul dintre calculatoarele unităţii, de unde obţinea informaţii militare, după ce se asigura că nu era nimeni în zonă, şi folosea orice prilej pentru a sustrage informaţii.
Instanţa motivează că subofiţerul sustrăgea secrete pe memory stick "la întâmplare, la vrac, tot ce reuşea să copieze". Memory stick-ul ajungea, prin intermediul bulgarului, la "un reprezentant al puterii străine".
Bulgarul a declarat, la rândul său, că în perioada 2001-2002, era în relaţii de prietenie cu un reprezentant al Ucrainei la Bucureşti, care i-a spus că este interesat de informaţii militare, pentru care "plătea" 800-1000 de dolari.
Floricel Achim se întâlnea cu Petar Marinov Zikolov în locuri publice, în Bucureşti, respectiv în cartierul "1 Mai" şi zona Stadionului Naţional. Achim deţinea autorizaţie de acces la informaţii clasificate din 6 octombrie 2006 "la nivel secret".
Aceste informaţii au fost transmise instanţei de către procurori. Cele două persoane le-au spus judecătorilor doar că îşi menţin declaraţiile din faţa anchetatorilor şi că îşi recunosc fapta. Achim a recunoscut, de exemplu, fapte petrecute inclusiv în anii 2008 şi 2009.
Cei doi au primit mandate de arestare preventivă din cauza pericolului public reprezentat de aceştia, susţine instanţa, potrivit căreia există "indicii temeinice" că subofiţerul şi cetăţeanul bulgar ar fi săvârşit faptele. Un alt motiv a fost săvârşierea faptelor în mod intenţionat, folosind diverse trucuri pentru predarea dispozitivelor electronice.
Subofiţerul MApN, Floricel Achim, a recunoscut, în faţa Curţii de Apel Bucureşti, acuzaţiile de trădare, acesta declarând judecătorilor că regretă fapta. Totodată, Achim a mai spus că a fost nevoit să săvârşească aceste infracţiuni, deoarece avea o situaţie materială precară.
Potrivit motivării deciziei din 28 februarie, şi cetăţeanul bulgar Petar Marinov Zikolov şi-ar fi recunoscut fapta de care este acuzat, respectiv de spionaj.
Un raport intern al Ambasadei Austriei, întocmit după întâlnirea preşedintelui cu ambasadorii UE acreditaţi la Bucureşti, îl citează pe Traian Băsescu spunând că "relaţia României cu Rusia a fost afectată recent şi de scandalul de spionaj şi de expulzarea a trei angajaţi ai Ambasadei ruse la Bucureşti".
"Ca urmare a acestui caz, armata română a fost nevoită să-şi modifice toate frecvenţele sistemelor sale de comunicaţii", a mai spus Băsescu.
Ministrul Apărării, Mihai Stănişoară, a spus, pe 19 mai, însă, că a luat o serie de măsuri administrative şi tehnice, dar nu s-a pus problema schimbării întregii reţele de comunicaţii a Armatei.