"Festivalurile sunt oportune în această perioadă. Că doar nu o să stăm închişi în casă să căutăm funia. Oricât am fi de necăjiţi şi rupţi în fund, avem datoria să ne bucurăm", a declarat prefectul.
Paşcan a
adăugat că are de gând să propună şi altor comunităţi să organizeze
astfel de manifestări. "Manifestările de acest gen sunt aducătoare de
venituri, trebuie să facem banul să circule. Caut să motivez şi alte
comunităţi să genereze astfel de evenimente. Nu suntem chiar atât de
calici să nu le putem face", a precizat prefectul.
Festivalul
"Valea Gurghiului" este organizat de şase primării de pe Valea
Gurghiului, fiecare cu o contribuţie de 10.000 de lei. Aproape toate
primăriile care organizează festivalul fac parte din administraţiile
locale care în luna iulie au cerut Prefecturii bani pentru salarii.
Primarul din Gurghiu, Laurenţiu Boar, a declarat că este pregătit
pentru o astfel de manifestare, deşi a fost nevoit să ia măsuri de
austeritate în comună.
"Nu avem bani, dar această sumă a fost prevăzută în buget. Am întrerupt iluminatul stradal pentru că vara noaptea este scurtă şi nu circulă nimeni. Oamenii sunt foarte interesaţi de acest festival şi chiar au fost îngrijoraţi dacă se mai face sau nu", a declarat primarul din Gurghiu.
Prefectul de Mureş a mai spus că astfel de manifestări sunt utile şi
din alte privinţe: că se face muncă patriotică la amenjarea platoului
unde are loc festivalul şi că se promovează tradiţia. Printre alţii,
vor susţine concerte trupa Şoc, un ansamblu folcloric din Israel, trupa
Black Roze, dar şi interpreţi de folclor şi trupele Compact şi Spin.
Bugetul festivalului este apreciat la 150.000 de lei. Comercianţilor li s-a impus o taxă de 600 de lei pe zi. Festivalul începe în 29 august şi ţine două zile.