"Am decis să suspendăm protestul şi să lăsăm răgaz această săptămână
pentru rezolvarea problemelor de ordin financiar. Dacă până miercuri nu
vom avea cei 200 de lei pentru vaci şi 15 lei pentru oi primiţi, şi nu
vom avea în scris că vom primi şi a doua tranşă joi (5 noiembrie n.r)
vom bloca drumurile naţionale. Oamenii vor ieşi cu tractoare şi animale
pe drumuri şi vă garantez asta pentru că oamenii sunt disperaţi" a
declarat Costel Caraş.
Aproximativ 1.000 de crescători de
taurine au protestat, pe 28 octombrie, începând cu ora 12.00, în faţa sediului
Ministerului Finanţelor Publice, nemulţumiţi de neplata subvenţiilor pe
cap de animal, de 570 lei pentru bovină, respectiv 44 lei pentru ovină.
Aceştia au încercat de mai multe ori să intre în clădirea ministerului,
au reuşit să rupă cordonul făcut de forţele de ordine, însă au fost
readuşi de jandarmi la locul de protest.
O delegaţie de şase reprezentanţi ai Sindicatului Crescătorilor de
Taurine au intrat la negocieri cu reprezentanţii Ministerului
Finanţelor Publice, unde li s-a propus achitarea în tranşe a valorii
subvenţiilor, însă aceştia nu au acceptat. Nemulţumiţi de rezultatele
negocierilor crescătorii de taurine s-au deplasat la Palatul Cotroceni,
pentru a continua protestul.
Fermierii care
protestează la Palatul Cotroceni s-au îmbrâncit cu jandarmii care
asigură ordinea în zonă, încercând să rupă cordonul forţelor de ordine
de trei ori, însă nu au reuşit.
Sindicatul Crescătorilor de Ovine şi Caprine din România şi Sindicatul
Crescătorilor de Bovine din România, afiliate la Federaţia Agrostar,
s-au desolidarizat de acţiunea de pichetare a palatului Cotroceni,
acţiune organizată de Sindicatul Crescătorilor de Taurine, deoarece
refuză să se implice în jocurile politice promovate de anumite persoane
sau organizaţii.