Livrările către Statele Unite,
cea mai mare piaţă de desfacere pentru produsele japoneze, au scăzut cu
un ritm fără precedent, de 58,4%, faţă de aceeaşi perioadă a anului
trecut, a anunţat ministerul nipon al finanţelor. Exporturile auto au
scăzut cu 70,9%.
Colapsul arată că produsul intern brut (PIB) ar putea să scadă
trimestrul acesta cu acelaşi ritm anualizat de 21,1% înregistrat şi în
cele trei luni anterioare, cel mai abrupt din 1974. Premierul Taro Aso
pune la punct al treilea pachet de stimuli financiari, în contextul în
care companiile precum Toyota Motor Corp. şi Panasonic concediază mii
de angajaţi.