Iulia Horodinschi a mers la Spitalul de Stomatologie de pe Calea Plevnei nr. 17 împreună cu soţul ei. Avea febră şi voia să scape de o infecţie la o măsea. "Când am intrat, mi s-a spus că nu se poate face intervenţia decât dacă aduc adeverinţă de salariat şi bilet de trimitere de la medicul de familie", povesteşte Cornel, soţul pacientei.
De altfel, prin tot spitalul sunt afişe care specifică ce acte trebuie aduse pentru ca un pacient să beneficieze de tratament gratuit. Femeia nu a primit nici măcar un consult deoarece nu avea adeverinţă de salariat şi bilet de trimitere de la medicul de familie.
Mai mult, în căutarea unei explicaţii din partea conducerii spitalului, soţii au fost trimişi la plimbare.
"Managerul spitalului mi-a spus că pe el absolut nu-l interesează. M-a tratat cu o indiferenţă şi cu o aroganţă de nu se poate şi zice Domnule, dacă ai bani îţi facem, dacă nu, nu", povesteşte Horodinschi.
În ciuda durerii teribile, cei doi au traversat Bucureştiul în căutarea unui medic. Ajunşi la un cabinet de stomatologie particular, au primit şi un diagnostic: cangrenă pulpară. Stadiul avansat al infecţiei a necesitat o intervenţie de urgenţă.
A doua zi, revoltat, asiguratul a căutat să-şi facă dreptate. Reporterii REALITATEA.NET l-au însoţit.
Pe holul secţiei de primiri urgenţe al spitalului aşteptau cuminţi pacienţii. Din când în când, câte un pacient venea şi pleca nervos văzând că nu are toate actele necesare pentru a primi asistenţă medicală gratuită.
O femeie povesteşte că cel mai bine e să vii cu o urgenţă medicală după ora 21:00, deoarece atunci nu prea se mai ţine cont de actele care dovedesc că eşti asigurat.
Întrebată ce trebuie făcut pentru a fi consultat şi tratat gratuit la secţia de urgenţă, o asistente răspunde că nimic nu mai este gratuit în Spitalul de Stomatologie "Dan Teodorescu". Indiferent că urgenţa este la cabinetul de urgenţe oro-maxilo-faciale sau la cabinetul de urgenţe stomatologice, fără actele cerute se plăteşte totul, până şi consultaţia.
Managerul spitalului, Alexandru Bucur, participa la prima şedinţă de la preluarea postului. Pacienţii continuau să vină şi să plece.
Asistentele şi secretarele spitalului spun că lipsa fondurilor şi întârzierile de plată ale Casei de Asigurări de Sănătate din Bucureşti au creat această situaţie.
Preşedinta Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti, Adina Geană spune că toate plăţile către spital s-au efectuat la timp. "Spitalul, nu numai că a primit banii la timp, dar şi-a plătit anul acesta premiul anual 2008, adică, cum se spune, al treisprezecelea salariu", precizează Geană.
Soţul pacientei povesteşte că înainte să apeleze la presă, a sunat la Ministerul Sănătăţii, apoi la Colegiul Medicilor, iar de la Colegiul Medicilor l-au trimis la Colegiul Medicilor Stomatologi. În concluzie, Horodinschi susţine că au rămas şi ei şocaţi de faptul că soţia sa nu a beneficiat de intervenţia medicală de urgenţă.
Chiar şi aşa, se pare că personalul spitalului se ghidează după reguli foarte stricte în privinţa urgenţelor. Regulile sunt impuse de către Casa Naţională de Asigurări, iar fiecărui tip de urgenţă îi parvine câte un cod, respectiv procedură de lucru.
"Urgenţele stomatologice nu sunt urgenţe vitale. Urgenţele de care spuneţi dumneavoastră în care pacientul nu are nevoie de niciun fel de act sunt urgenţele care ţin de chirurgia oro-maxilo-facială, care sunt urgenţe cu risc vital şi necesită internare. Acolo pe pacientul respectiv nu-l mai întrebi dacă are acte sau nu", a declarat pentru REALITATEA.NET, Octavian Dincă, purtătorul de cuvânt al Spitalului Universitar Clinic de Stomatologie.
Totuşi, conducerea ministerului este de altă părere.
"Orice pacient care se prezintă şi are o urgenţă trebuie să fie văzut şi trebuie să fie rezolvat. Durerea este o urgenţă şi asta înseamnă inclusiv afecţiunile stomatologice care necesită rezolvare rapidă", a declarat Raed Arafat, Secretar de Stat în Cadrul Ministerului Sănătăţii.
Arafat a adăugat că situaţia va fi cercetată de Direcţia de Sănătate Publică din Bucureşti.
Spitalul Primăriei
La 30 aprilie, Primăria Municipiului Bucureşti a semnat protocolul de predare-primire a 18 unităţi sanitare.
Directorul Administraţiei Spitalelor din cadrul PMB, Marius Savu recunoaşte că finanţarea la nivelul spitalului de stomatologie este "extrem de precară". Chiar şi aşa, condiţionarea acordării de asistenţă medicală nu poate fi condiţionată.
Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale a devenit instituţia responsabilă din subordinea Primăriei Municipiului Bucureşti, care se ocupă de aceste unităţi medicale.