Î: Spuneați că decizia CCR a fost corectă. E cineva vinovat, s-au luat măsuri să nu se repete situația?
K. Iohannis: Nu fac pe nimeni responsabil pentru că intervenția a fost atât de subtilă și complexă încât practic mare parte din ce s-a întâmplat a fost găsit după primul tur. Nu tot, au fost unele chestiuni care au fost observate.
A fost un candidat care a făcut o campanie care a costat zero, nu crede nimeni. Rețelele au obligația ca atunci când sunt alegeri să marcheze candidații și când nu mai e voie să facă campanie rețeaua să oprească campania. Biroul Electoral Central a somat TikTok să oprească campania, rețeaua nu a respectat somația, iar campania a continuat. E o încălcare gravă a legislației electorale.
Este o gravă încălcare, dar cum acea rețea este cu sediul in China, și-a permis să ignore solicitările, iar BEC n-a avut instrumente să intervină, așa cu nici UE nu are instrumente, ca să fim cinstiți. Dar interferența străină a fost descoperită ulterior și aici am avut sprijin de la parteneri strategici care au ajutat entitățile românești să găsească ce s-a întâmplat. . De aceea a durat câteva zile de la data alegerilor până când, în ședința CSAT, s-a putut discuta cu date concrete aceste chestiuni. Să culpabilizăm pe cineva de la noi nu ne-ar duce prea departe.
După părerea mea, legislația trebuie îmbunătățită. Dacă BEC constată că un candidat încalcă legea, trebuie să aibă instrumente.
Probabil e nevoie de o cooperare mai strânsă între autorități și instituțiile care se ocupă de securitatea cibernetică.
IOHANNIS: Serviciile secrete nu au voie să-i urmărească pe politicieni, am ajunge la vechea Securitate
Întrebare: Raportul SIE arată că de mai bine de doi ani existau semnale privind astfel de acțiuni. De ce documentele nu au fost trimise chiar atunci la CCR?
Iohannis: Nu numai SIE, și în consiliu discutăm de ani de zile aceste chestiuni. Dar de la a ști că există acest pericol până la a găsi concret ce s-a întâmplat e cale lungă. Să nu-și imagineze cineva că aceste atacuri se fac cu semnătură, „Cu drag din partea Estului”.
Toată lumea e conștientă că problema există, dar de aici până la. preveni și a remedia este uneori foarte complicat. Niciun serviciu nu poate să-și spioneze propriii politicieni. Nu poți să interzici un candidat pentru că vorbește ciudățenii, dacă nu încalcă legea, se pare că au fost încălcări ale legii în zona de antisemitism, de propagandă legionară.
Serviciile secrete nu au voie să urmărească politicieni în intern, am ajunge imediat la vechea securitate, este inacceptabil. Nu-și permite nimeni paușal să condamne campanii electorale că a intervenit x sau y.
CSAT nu are nicio atribuție în procesul electoral propriu-zis. Eu am reacționat când am primit semnale de la servicii că există o ingerință străină. CSAT trebuia să primească niște documente și asta a durat 4 zile. După care CSAT a comunicat public că au fost ingerințe, că o rețea socială a avut un comportament nelegal.
Ulterior s-a cerut desecretizarea documentelor, s-au pornit acțiunile destul de complexe de desecretizare și au fost făcute publice. CSAT-ului îi este interzis să comunice documente către alte instituții decât cele prevăzute de lege, iar CCR nu este printre acestea.
Întrebare: Ați discutat cu Rusia?
Iohannis: Nu, cu partea rusă nu voi vorbi, dar cu partenerii din Consiliu voi vorbi, voi explica suficient de detaliat ce s-a întâmplat, nu doar ca să înțeleagă pericolul imixtiunii ruse, ci pentru a înțelege că România a reacționat 100% legal. Vreau să fie foarte clar, Românią a reacționat perfect legal, constituțional, rapid și a înlăturat efectele unei imixtiuni străine grave.
Comisia are deja toate documentele din România și a început o anchetă împotriva TikTok.
Întrebare: Veți rămâne în funcție până la alegerea următorului președinte?
Iohannis: Constituția noastră e foarte clară, prevăzută expres în art 82. Nu e o ingerință din partea mea, ci este articol din Constituție. CCR nu mi-a prelungit mie mandatul, CCR a subliniat că există acest articol și se aplică.