"El a înţeles definitiv că trăia ca un prizonier într-o colivie
aurită", la împlinirea a 75 de ani la 1 februarie 2006, spune Kassianov
într-o carte din care Novoe Vremia a publicat luni fragmente.
"Elţîn a suportat cu greu faptul că a fost obligat să-şi serbeze cei 75
de ani la Kremlin şi nu aşa cum dorea: liber, informal. Organizatorii
au fost cei care au decis cine putea şi cine nu ptea fi invitat",
povesteşte fostul premier.
Kassianov îşi aduce aminte că atunci când l-a sunat pentru a-l
felicita, Elţîn era furios: "S-a plâns: 'Îmi ascultă telefonul. Este
greu să vezi ce se întâmplă aici' ".
Primul premier al lui Putin, din 2000 până în 2004, Kassianov mai spune
că preşedintele le-a ordonat miniştrilor să nu-l mai viziteze pe Elţîn
în reşedinţa sa din Gorki. "Într-o zi, la o reuniune a Consiliului de
securitate, Putin mi-a spus: Zi-le miniştrilor să nu-l mai deranjeze pe
Boris Nicolaevici dacă nu este ceva important. Medicii se supără, spun
că el este agitat după aceste vizite şi că îi trebuie linişte, are o
inimă bolnavă".
La ultima sa întâlnire cu Elţîn în toamna lui 2006, fostul preşedinte a
insistat ca oaspetele său "să schimbe periodic telefonul, pentru a
scăpa de interceptări", povesteşte Kassianov.
"Cumpără mai multe, modele mai simple, pentru a nu regreta. Ia-l, vorbeşte, aruncă-l, ia altul", spune el.
Purtătorul de cuvânt al lui Putin a rămas evaziv. "Nu consider că interviul lui Kassianov poate da material pentru comentarii", a declarat Dmitri Peskov.