Este vorba de un proiect imobiliar de amploare, prin care ar urma să fie construit un ansamblu cu zece mii de apartamente, un mall, şcoli, supermarketuri, un hotel, spaţii de birouri, parcuri şi săli de conferinţă.
Proiectul ar avea girul primarului din Cluj Napoca, Emil Boc, fost coleg de partid și șef al Elenei Udrea, când actualul edil era premier, iar fosta "blondă de la Cotroceni" era ministrul Turismului și Dezvoltării.
Site-ul pe care se vinde proiectul ar fi deținut de o firmă controlată de iubitul Elenei Udrea, potrivit Realitatea Plus.
Jurnalistul Liviu Alexa susține că socrii finului Elenei Udrea ar fi și ei trecuți ca acționari la această companie. Mai mult decât atât, potrivit acestuia, administratorul acestei firme e, de asemenea, apropiat de Elena Udrea. Vorbim despre o fostă consilieră și șefă de cabinet a lui Udrea, la Camera Deputaților. Recent, fosta șefă de la Turism a fost chiar în Cluj. Într-o imagine postată pe internet, Udrea apare alături de partenerul său.