În primele cinci luni ale anului, numărul de turişti, dar şi gradul de
ocupare turistică în Capitală au scăzut cu aproape 30% faţă de aceeaşi
perioadă a anului trecut. Din acest motiv, Ministerul Turismului şi Primăria Generală a Capitalei au încheiat un parteneriat prin care să
se revigoreze turismul în Micul Paris. "Mi-ar plăcea să văd turişti cu aparatele de fotografiat la gât în
Bucureşti, fotografiind obiectivele turistice. Să-i văd vorbind în
limbile lor", a spus Elena Udrea.
Ca să-i atragă pe turişti, Elena Udrea le-ar permite acestora să se plimbe
pe gazonul din curtea Palatului Parlamentului sau noaptea prin muzee. "Proiectul care se numeşte "Turist în Bucureşti" şi care face parte din
proiectul "Turist în România", se va desfăşura în colaborare cu
autorităţile locale şi cu parteneri din mediul privat", a precizat Elena Udrea.
Intenţiile ministrului Turismului nu se opresc aici. În 2010, Bucureştiul va fi capitala mondială a turismului, a completat aceasta. "Suntem co-organizatori în proiectul Drumul Mătăsii prin care am
reuşit să introducem România în acest circuit în locul Bulgariei.
Proiectul se va derula anul viitor si va transforma Bucureştiul în
capitala turismului în 2010", a conchis Elena Udrea. Pentru iniţiativele ce privesc capitala mondială a turismului, Ministerul Turismului nu va aloca bani decât pentru promovare, restul va fi plătit
de sponsori.