"Cumpăr, dezvolt şi apoi vând. Venture-capital (capital de risc, n.r.).
Asta am făcut toată viaţa. Asta se va întâmpla cu toate investiţiile
mele ajunse la maturitate. Eu nu fac afaceri de familie", a precizat
Dinu Patriciu.
Societatea Rompetrol a fost înfiinţată în 1974,
iar în 1993 se privatizează prin metoda MEBO (achiziţie de către
directori şi angajaţi). Omul de afaceri Dinu Patriciu a achiziţionat
în 1998 pachetul majoritar al Rompetrol SA de la salariaţi.
În 1999,
Patriciu a înfiinţat The Rompetrol Group, holdingul sub care avea să
adune toate companiile ce au fost ulterior achiziţionate de către el.
În acelaşi an, Rompetrol realizează prima sa achiziţie importantă,
Rafinăria Vega din Ploieşti.
În 2001, Dinu Patriciu cumpără Rafinăria Petromidia, singura din
România aflată la ţărmul Mării Negre. Rompetrol a preluat 69,9% din
acţiunile rafinăriei şi se obliga la acea dată să plătească 50 milioane
de dolari în cinci ani pentru pachetul de acţiuni, plus planul de
investiţii de 200 milioane dolari. Petromidia şi-a schimbat apoi numele
în Rompetrol Rafinare SA.
În prezent, omul de afaceri român Dinu Patriciu deţine DP Holding
(Rompetrol Holding), grup căruia i-a schimbat recent denumirea, pentru
a nu crea confuzie cu Grupul Rompetrol, pe care l-a vândut companiei de
stat din Kazahstan, KazMunaiGaz. DP Holding numără circa 250 de
societăţi din domenii precum mass-media, real-estate, energie, bancar
şi IT.
Altfel, The Rompetrol Group (TRG) a făcut parte din Rompetrol Holding,
până în august 2007, când Patriciu a vândut 75% din acţiunile TRG
către KazMunaiGaz. De asemenea, la 26 iunie 2009, Dinu Patriciu a
anunţat că a vândut kazahilor restul de 25% din acţiuni. Astfel,
acum Grupul Rompetrol este deţinut 100% de KazMunaiGaz.