Dinu Patriciu a apreciat că "este imposibilă orice formă de descentralizare fără descentralizarea financiară".
"Suntem cu toţii speriaţi de ce s-ar întâmpla în viitor dacă criza nu se rezolvă. Problema este alta. Întâi fac economii, întâi reduci costurile, abia apoi te împrumuţi. Faptul că Guvernul mai întâi s-a împrumutat, te duce clar la un rezultat negativ, pentru că, implicit, cheltuieşti şi mai mult", a declarat Dinu Patriciu la emisiunea 3x3 de la Realitatea TV.
"O criză în V nu se poate pentru că nu avem resurse care să ne facă să creştem, iar piatra de moară pe care o cărăm este imaginea proastă pe care o avem în exterior. Această imagine nu este făcută de cei care lucrează în Italia sau în Spania, nici de cei care cerşesc, ci este făcută de către politicieni, de întreg scandalul politic din această ţară. Investitorii străini cunsoc absolut tot despre ceea ce se întâmplă pe scena politică românească, pentru că se interesează de locul unde ar urma să-şi aducă banii", consideră Patriciu
"Economia românească se va sălta atunci când clasa politică va fi capabilă să genereze un guvern inteligent", a conchis Dinu Patriciu.