"Din 1 februarie vom începe vaccinarea și cu vaccinul de la Moderna. Având în vedere disponibilitatea limitată a dozelor de la Pfizer și necesitatea asigurării rapelului, pentru doza 1 se va vaccina și cu Moderna", a declarat, pentru Realitatea.Net, Valeriu Gheorghiță, coordonaturl campaniei naționale de vaccinare antiCovid.
Potrivit medicului, cele două vaccinuri nu vor fi combinate, astfel că persoanele care au fost deja vaccinate cu dozele Pfizer/BioNTech vor face rapelul cu același vaccin. La fel stau lucrurile și în cazul persoanelor care vor primi prima doză din vaccinul Moderna.
"Cine face prima doză cu un vaccin, rapelul va fi obligatoriu cu același tip de vaccin", a subliniat Gheorghiță.
Într-un comunicat de presă publicat cu o zi în urmă, Comitetul Național Coordonare a Vaccinării AntiCovid (CNCAV) anunță că a transmis deja o informare către toate centrele de vaccinare privind aceste măsuri, precum și procedura privind vaccinarea cu dozele Moderna, astfel încât ambele vaccinuri să fie utilizate în strictă conformitate cu caracteristicile fiecărui tip de vaccin pentru populația planificată.
Vă reamintim că prima tranșă de doze de vaccin Moderna a ajuns în țara noastră pe 13 ianuarie, pe cale rutieră. Vorbim despre 14.000 de doze din primul lot, simbolic, doze ce au fost depozitate la Institutul Național Cantacuzino din Capitală.
Moderna este un vaccin utilizat pentru a preveni boala COVID-19 cauzată de virusul SARS-CoV-2. Acesta este administrat adulților cu vârsta de peste 18 ani.
GALERIE FOTO Cum arată cutiile cu vaccin Moderna sosite în România, cum au fost depozitate
Vaccinul dezvoltat de Pfizer/BionTech, care a fost livrat primul în România, încă din decembrie anul trecut, poate fi adminstrat începând cu 16 ani.
OFICIAL. Asemănările și diferențele între vaccinurile Pfizer și Moderna
Imunitatea asigurată de vaccinul Moderna
Vaccinul împotriva noului coronavirus dezvoltat de Moderna ar trebui să asigure o imunitate de cel puțin un an.
„Anticorpii generați de vaccinul dezvoltat de Moderna ar oferi o protecție de cel puțin doi ani împotriva noului coronavirus”, a declarat joi directorul executiv al companiei americane, Stephane Bancel.