Deputaţii din Comisia de Apărare vor solicita înfiinţarea unei comisii de anchetă pentru să verifice toate contractele încheiate de MApN în ultimii ani şi firma DesintCo, din care face parte fratele preşedintelui, Mircea Băsescu, a declarat, pentru NewsIn, deputatul Mihăiţă Calimente.
"Vom solicita înfiinţarea comisiei de anchetă, la nivelul Parlamentului, săptămâna viitoare sau când va începe sesiunea parlamentară, adică la 1 septembrie", a precizat Calimente.
Deputatul PNL este de părere că toate firmele care desfăşoară activităţi în domeniul armamentului ar trebui înregistrate la comisiile de specialitate din Parlament. "Sunt mai multe firme care se ocupă cu aşa ceva şi ar trebui să fie înregistrate la comisiile de apărare din Camera Deputaţilor sau din Senat, pentru a se şti care sunt aceste firme ce fac asemenea operaţiuni", a spus Mihăiţă Calimente.
De asemenea, Calimente a afirmat că "ar trebui să fie anchetate şi alte lucruri la care nu s-a primit până acum răspuns: achiziţia avioanelor multirol, afacerea transportorului amfibiu blindat sau fregatele", a mai declarat deputatul PNL.
Foştii miniştri ai Apărării, Gheorghe Tinca şi Teodor Meleşcanu, susţin că este imposibil ca serviciul de informaţii al Armatei române să nu fi avut cunoştinţă despre activitatea societăţii DesintCo, unde este acţionar fratele preşedintelui, Mircea Băsescu, conform Realitatea TV.