Nica a spus că o decizia de reorganizare a companiilor energetice ar putea fi luată la finalul lunii iunie, fiind necesară întâi o dezbatere asupra proiectului privind strategia energetică de către "persoanele implicate şi factori de răspundere".
Vicepremierul a precizat că în şedinţa coaliţiei "a fost o prezentare de peste o oră" care a arătat că "sistemul energetic românesc este un unicat din punct de vedere al organizării în Europa, nu seamănă cu nimic din ceea ce au marile ţări ale UE sau chiar vecinii noştri". Nica a spus că strategia energetică ia în calcul mai multe scenarii de reorganizare. "Scenariile au la bază un calcul privind consumul şi modalitatea în care sistemul energetic românesc trebuie să răspundă în următorii ani. Acesta este premisa de la care pornim. O a doua premisă este aceea a unui mix de politici energetice, astfel încât preţul pe care fiecare companie, care eventual va fi înfiinţată, să fie un preţ bun", a explicat Nica.
"Vă dau exemplu de variante, de scenarii, ele au fost 10 reiterate. Sunt câteva scenarii care presupun înfiinţarea unor companii care să aibă un mix de politici energetice bazate pe materii prime, pe resurse, astfel încât unele să aibă şi lignit, şi nucleare, şi parte de termo. Altele să aibă şi huilă, să aibă şi hidro şi să aibă şi parte de gaz. Există din acest punct de vedere o idee de a intra cu companii care să fie puternice, care să aibă un preţ foarte bun şi care să permită o dezvoltare energetică care pentru România este extrem de importantă", a mai spus Nica.
De asemenea, vicepremierul a precizat că prin aceste măsuri va fi redus preţul la energie electrică, însă a refuzat să facă o estimare procentuală în acest sens. "Este o metodă de optimizare a costurilor şi de poziţionare pe o piaţă care să ducă la scăderea costurilor de această dată semnificativă şi vă dau şi o veste bună: şi de eliminare a băieţilor deştepţi. Din ce am văzut, această structură nouă - şi datorită faptului că va fi o structură concurenţială adevărată pe piaţa românească - o reducere a preţului va fi şi va fi să o simţim din momentul în care aceste companii vor intra pe piaţa reglementată. N-aş intra în procente, este foarte complicat acum", a completat Nica.