Poliţia a ieşit în stradă. Nu să dirijeze circulaţia, ci să întindă mâna. 600 de mâini de poliţişti vor sta la miloagă în faţa Palatului Cotroceni, 500 în faţa Palatului Victoria, 400 la Ministerul Finanţelor, 300 la Ministerul Administraţiei şi Internelor şi între 200 şi 300 în fiecare judeţ. Nu e de râs, că e groasă. Poliţiştii au ajuns să-şi plătească din buzunar combustibilul pentru intervenţii.