A venit rândul soacrelor să fie luate în tărbacă, în confruntarea electorală. Preşedintele şi-a făcut ţintă-vacă din soacra lui Geoană, Margareta Costea, o revoluţionară machedoană, specializată în inginerii şi intrigi imobiliare, cât şi în fals şi uz de fals. A zis Băsescu că nu se poate duce Geoană acasă la soacra lui, dacă nu îl critică o zi pe el, preşedintele. Ştia bine Băsescu ce se va întâmpla, dacă rupe frontul şi dacă abate tirul spre afacerile din familia candidatului Geoană, mai ales că soacră-sa a lăsat o droaie de dâre fosforescente, în materie de afaceri aflate la limita legii.
Faptele Margaretei Costea conţin toate ingredientele unui best-seller, asupra cărora, dacă va insista, presa va stărui o vreme bună, înainte de a-şi aduce aminte că cel care a rupt frontul a fost Băsescu, tocmai pentru a abate atenţia opiniei publice de la afacerile propriei sale familii.
Madam Costea şi-a falsificat actele medicale pentru a intra în posesia unui certificat de participant la revoluţia română. Gheorghe Drăghici, fostul şef al Institutului Naţional de Administraţie a declarat că soacra lui Geoană a pângarit “tot ce a fost mai frumos în revoluţia română, iar certificatul medical a fost obţinut prin fraudă”.