Nu simt nimic pentru acest stat mutant şi nu înţeleg de ce, în raport cu Moldova, România este numită de mediile ude de entuziasm de la Bucureşti, cu un soi de alint de maştera lacomă, ţara-mamă. Nu cred că Germania se pretinde ţara-mamă a Austriei sau Liechtensteinului, deşi ar avea mult mai multe motive să o facă. Nu am călătorit niciodată în Moldova şi nici nu am de gând să mă deplasez curând înspre un asemenea desert. În topul ţărilor pe care n-aş vrea să le vizitez, Moldova ocupă prima poziţie. Laos, Etiopia, Bolivia, Ghana sau Bhutan mă interesează de o mie de ori mai mult. Cică am avea o datorie de suflet faţă de Moldova, s-o băgăm acolo unde ea nu vrea să intre nici în ruptul capului şi unde nici nu are şanse să pătrundă prea curând. A arbora steagul înstelat al UE pe flăcările preşedinţiei de la Chişinău, arcuite sub o seceră şi un ciocan tutelare, nu este suficient pentru ca Moldova să acceadă în anticamera unui edificiu care îi este complet străin.
