În 2011 ultimul şurub va fi strâns pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS), un proiect de 100 de milioane de dolari a cărui construcţie în spaţiu a început în 1998. Laboratorul spaţial la bordul căruia vor orbita speranţele celor 16 ţări care contribuie la proiect, se laudă cu 935 de metri cubi de spaţiu locuibil şi o lungime efectivă de peste 140 de metri. Numită de NASA "cel mai compex efort ştiinţific şi tehnologic întreprins vreodată", ISS are o serie de rivali aproape la fel de impunători la sol, pe care îi inventariază msnbc.com.
Sistemul de protecţie anti-inundaţie din New Orleans
După ce în 2005 uraganul Katrina a băgat sub ape 80% din suprafaţa oraşului, inginerii armatei americane au primit un buget de 14 miliarde de dolari pentru construirea unui sistem de protecţie mai eficient. Baraje mai bune şi staţii de pompare a apei sunt câteva dintre priorităţile echipei care trebuie să termine lucrările până în 2011.
Lărgirea Canalului Panama
O scurtătură pentru navele care vor să ajungă din Oceanul Pacific în cel Atlantic, Canalul Panama urmează să fie lărgit pentru a permite cargourilor de mari să-l străbată. Proiectul costă 5,2 miliarde de dolari, a fost iniţiat anul trecut şi va fi terminat în 2014.
Cale ferată pentru Londra
Crossrail este un proiect de 26 milioane de dolari, dezvoltat de capitala Marii Britanii, care îşi propune să înlesnească transportul urban. Acesta va lega aeroportul Heathrow de zonele din estul şi vestul Londrei şi va deservi 1,5 milioane de oameni. Crossrail va fi inaugurat în 2017.
TGV pentru California
Anul trecut, statul american a aprobat un buget de aproape 10 miliarde de dolari pentru a eficientiza transportul între oraşe precum San Diego, San Francisco şi Sacremento. Pentru cei 2.800 de kilometri de reţea de trenuri de mare viteză sunt necesari însă 45 miliarde de dolari.