Procurorii DIICOT au făcut un rezumat de 50 de pagini cu acuzaţiile aduse lui Costel şi "partenerilor" săi. Sunt trei cazuri diferite care demonstrează cruzimea cu care actionau aceştia. Niţu Constantin este una dintre victime. Iancu l-a dus în Austria unde susţinea că face diverse afaceri, pentru a-i schimba viaţa.
"Iancu Constantin a început sa mă lovească... După ce mi-a aplicat multiple lovituri....a mers la autoturismul său, a adus lanţuri şi lacăte şi m-a legat la gât de un gard. M-a dezbrăcat în pielea goală şi a adus o bucată de carton pe care m-a obligat să scriu că aş fi o zdreanţă", declara victima.
Într-un alt caz, Costel este acuzat că împreună cu prietenii săi cercetaţi în acelasi dosar, Fibra, Patatu şi Batlacii, au sechestrat timp de câteva ore o familie care avea o afacere în Craiova şi pe administratorul firmei, pentru a-i convinge să-l primească partener în societate. În acest timp, patronul firmei a fost lovit cu cruzime. Iată cum sună un pasaj desprins din convorbirea telefonică purtată de unul din membrii grupării lui Constantin Iancu cu o prietenă din Italia. "Sunt plecat, am comis-o şi sunt plecat. Am bătut nişte fraieri, i-am tăiat şi suntem plecaţi. Este rău de tot...o sechestrare...Am făcut-o pentru cineva care e tare de tot, e şmecher."
Constantin Iancu a demisionat din functia de director ANIF pe 20 februarie, după ce presa a publicat informaţii legate de acest dosar penal. El a renunţat şi la calitatea de membru al organizaţiei PD-L Dolj.