"În cadrul discuţiilor s-a stabilit că directorii de la siguranţa circulaţiei vor fi testaţi din punct de vedere profesional, iar angajaţii cu abateri şi cei care sunt în concedii medicale vor fi examinaţi psihologic şi medical. Există un ordin de ministru care a fost semnat, prin care personalul din siguranţa circulaţiei trebuie să fie examinat medical. Cei consideraţi inapţi, după controlul medical, vor fi sancţionaţi prin retrogradare sau daţi afară", a spus Axinia.
Subsecretarul de stat în cadrul MTI a menţionat că există legi pe care angajaţii responsabili de siguranţa circulaţiei ar trebui să le cunoască "cu ochii închişi". "Pachetul de măsuri care a fost elaborat s-a datorat accidentelor produse în ultima perioadă. AFER, care este organism al MTI, va face verificarea celor care au deja probleme de sănătate. Personalul de la siguranţa circulaţiei va fi examinat medical, la un interval de unu-doi ani, şi psihologic, în funcţie de categoria de vârstă, la trei-cinci ani", a adăugat subsecretarul de stat din MTI.
Potrivit lui Axinia vor fi examinaţi suplimentar cei care au avut probleme de comportament. El a explicat că mulţi dintre feroviari au concedii medicale de peste 90 de zile, cu probleme grave medicale şi sunt ţinuţi în prezent în funcţii principale.
Axinia a dat ca exemplu cazul incidentului feroviar de la Craiova, unde persoana suspectată că ar fi vinovată era cunoscută ca fiind una cu dizabilităţile mentale, dar cu toate acestea a rămas în structură. În ceea ce priveşte incidentul de la Berheşti, şi aici mecanicul locomotivei a înregistrat în ultimii doi ani foarte multe abateri, printre care frânare de urgenţă, nerespectarea semnalelor, supraconsum de combustibil, ceea ce poate însemna şi furt, însă nu a fost prins în flagrant şi deci nu a fost sancţionat. Mecanicul a fost sancţionat pentru unele dintre aceste abateri cu reţinerea a 5% din salariu timp de trei luni, primind şi avertisment pentru frânare de urgenţă. Acesta riscă, în prezent, să fie concediat.
Subsecretarul de stat a mai menţionat că legea feroviară şi pachetul de măsuri vor forma Codul Feroviar.
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Radu Berceanu, şi subscretarul de stat Constantin Axinia s-au întâlnit cu directorii CFR Marfă, CFR Călători şi CFR SA, precum şi cu directorii regionalelor şi cei de circulaţie pentru a discuta pe marginea unui pachet de măsuri privind siguranţa circulaţiei feroviare.
Inspectorul-şef al Autorităţii Feroviare Române, Gelu Daia, a declarat că MTI va elabora un proiect de Hotărâre de Guvern care va reglementa investigarea şi prevenirea accidentelor de pe calea ferată, parte din pachetul de nouă măsuri privind siguranţa circulaţiei feroviare. De asemenea, pachetul cu cele nouă măsuri, care va intra în vigoare de la 1 octombrie, cuprinde şi reexaminarea competenţelor personalului cu responsabilităţi la siguranţa circulaţiei şi examinarea psihologică a angajaţilor.
Trei incidente feroviare au avut loc în mai puţin de zece zile. Ultimul incident s-a produs duminică (27 septembrie), în jurul orei 16.26, când al treilea vagon al trenului rapid 661 în relaţia Bucureşti Nord - Iaşi a sărit de pe şine, la ieşirea din staţia Berheci, judeţul Galaţi (între staţiile Tecuci - Bârlad), nefiind înregistrate victime.