Ţurcan a confirmat informaţia pentru UNIMEDIA, argumentând că, în acest mod, a dorit "să calmeze situaţia".
UNIMEDIA precizează că arborarea drapelului UE şi al României pe sediul
Parlamentului şi al Preşedinţiei au fost primele "argumente" ale
guvernării comuniste şi ale autorităţilor Federaţiei Ruse ca să acuze
România de organizarea unei lovituri de stat. În urma acestor acuzaţii,
comuniştii l-au expulzat pe ambasadorul României de la Chişinău şi au
impus vize de intrare pentru toţi cetăţenii români.
Printre protestatarii cu care a negociat, Ţurcan i-a nominalizat Ion
Galaţchi şi Dragoş Musteaţă. Cei doi tineri au arborat drapelele
României şi UE pe Parlamentul de la Chişinău, dar au afirmat că au
făcut-o pentru a linişti masele. Potrivit unor imagini care au circulat
pe internet, cei doi au participat însă şi la distrugerea clădirii.
Din imagini se vedea clar că tinerii distrug intrările în Parlament,
discutând în acelaşi timp cu cineva din interiorul clădirii. Potrivit
site-ului stireazilei.md, cei doi introduceau hârtii în Parlament,
hârtii de la care ar fi fost aprins focul din clădire.
Ion Galaţchi, în vârstă de 17 ani, şi Dragoş Musteaţă, de 19 ani, ar fi discutat şi cu o persoană necunoscută, "despre care se presupune că este cetăţean străin", potrivit site-ului. Cei doi tineri, cărora le-au fost întocmite dosare penale cu acuzaţia de participarea la tentativă de lovitură de stat, au fost puşi ulterior în libertate.