“Nu cunoaştem motivul blocării site-ului”, a declarat Scott Rubin, purtător de cuvânt pentru Google.
Rubin a afirmat că reţeaua a început să funcţioneze mai slab luni, pentru ca marţi accesul să fie tăiat complet. Nu se cunoaşte dacă întreruperea serviciului Youtube în China a avut vreo legătură cu publicarea unui video care arată prizonieri tibetani încătuşaţi care sunt bătuţi de poliţişti chinezi, dar aceasta vine la scurt timp după publicarea lui.
Un purtător de cuvânt al guvernului chinez a fost întrebat despre problema cu Youtube, în cursul zilei de luni. “Încurajăm folosirea activă a internetului, dar şi internetul trebuie să respecte legea”, a declarat oficialul chinez.