Un bucureştean care a făcut infarct în timpul unei vizite făcute fiicei lui în Franţa a fost nevoit să plătească mii de euro la spital, deşi avea o asigurare privată de sănătate.
O călătorie în străinătate poate să se transforme într-un coşmar, dacă nu aveţi grijă să vă încheiaţi o asigurare medicală, iar pe parcursul vizitei peste hotare apar probleme de sănătate.
Aşa a crezut şi Ştefan Ioan, un bărbat de 73 de ani din Bucureşti, care a mers, în urmă cu patru ani, să îşi viziteze fiica stabilită în Franţa. Pentru a se pune la «adăpost» de orice pericol, bărbatul şi-a făcut asigurare medicală cu o zi înaintea plecării. A dat de City Insurance, unde, în mai puţin de zece minute, un agent de asigurări i-a încheiat o poliţă de sănătate, pentru 2 luni. Doar că aceasta nu i-a mai folosit la nimic odată ce a ajuns în Franţa, unde a făcut un infarct. Cheltuielile nu i-au fost decontate la întoarcerea în ţară, iar împotriva firmei a pierdut procesul de trei ori la rând.