Conform cotidianului "Record", Couceiro ar putea lăsa baltă naţionala Lituaniei.
Deşi este marea revelaţie a grupei a 7-a din preliminariile Mondialului de fotbal din 2010, Lituania ar putea rămâne fără serviciile tehnicianului din cauza problemelor financiare.
Campioana Romaniei s-a interesat deja de serviciile portughezului. O eventuală înţelegere ar putea fi parafată însă peste câteva zile, odată cu revenirea patronului Arpad Paszkani şi a preşedintelui Iuliu Mureşan din vacanţa petrecută la Dubai.
În prezent, Jose Couceiro pregăteşte atât echipa din capitală, Kaunas, cât şi naţionala Lituaniei, care a învins România, chiar la Cluj, cu 3 -0, în preliminariile mondialullui din Africa de Sud.