Pentru unii, vinurile seci reprezintă nudurile unei podgorii. Să fii degustător de vinuri este o artă. Să priveşti fiecare pahar de vin ca pe o poezie şi să sorbi doar cât să-ţi clăteşti cerul gurii. Aşa îşi descriu meseria degustătorii de vinuri. Câţiva dintre ei s-au reunit la Alba Iulia, la Concursul Naţional de Vinuri.
Cinci mililitri din fiecare probă, atât beau degustătorii. Însă adevărata
performaţă se măsoară de la 100 de probe în sus, atunci când, în loc să
doarmă duşi sub mese, profesioniştii vorbesc despre vinuri, despre
calitate, despre arome şi sănătate. "Mi-aş fi dorit să avem mai multă pondere de vinuri roşii, pentru
că aceasta este tendinţa. Şi acesta este şi spiritul de sănătate,
dacă doriţi", a explicat degustătorul Dan Boboc.
Pentru Lucia Popa, vinul este iubire, predestinare şi antrenament. "Aşa cum unii se antrenează în sport, în muzică, noi ne antrenăm cu aceste vinuri degustându-le, comentându-le", a spus Lucia Pârvu.
Pentru un profesionist al vinului, cel mai greu este momentul în care trebuie să aleagă dintre sute de gusturi.