Datorită dimensiunilor foarte reduse, petalele orhideei sunt transparente. Aceasta aparţine clasei Platystele, din care fac parte cele mai mici plante din lume, potrivit dailymail.co.uk.
Botanistul Lou Jost a găsit micuţa plantă din întâmplare. Orhideea crescuse pe rădăcina unei plante mai mari, pe care acesta o culesese din rezervaţia Cerro Candelaria, aflată în estul Anzilor. Aceasta este cel de-al 60-lea tip de orhidee găsită de Lou Jost în ultimul deceniu. \"Sunt emoţionat de fiecare descoperire. Oamenii consideră că ştiu toate speciile de plante, însă în natură există încă multe altele care nu au fost găsite\", a spus botanistul.
Peste 1.000 de specii de orhidee au fost descoperite în ţările din America de Sud, în ultimii 100 de ani. Cea mai impresionantă descoperire a lui Lou Jost a fost un grup de 28 de tipuri de ordihee, care aparţin clasei teagueia. Botanistul a găsit plantele într-o zonă muntoasă de lângă Banos, Ecuador.