MONEY.ro va oferă o comparaţie în cifre, între câteva lucrări de infrastructură de mare amploare realizate în Europa si Pasajul Băneasa. Concluzia? Raportându-ne la vecinii noştri, am eşuat. Ineficienţa românească costă foarte mulţi bani. Şi uneori şi vieţi.
Cum au construit francezii cel mai înalt pod rutier din lume în 3 ani, sau spaniolii o autostradă subterană, evident, nu ştim. Şi nu vrem să ştim. Dar vrem să construim un tronson de metrou de doar 9 kilometri cu aproape 9 miliarde de euro. Un miliard pe kilometru, spune logica de bun simţ. Statul a investit 13 milioane de euro în construcţia unui pasaj subteran de 560 de metri. Până acum nimic în neregulă în aceste ecuaţii. Poate doar că sunt foarte scumpe. Scumpe pentru că implică, uneori, şi câţiva morţi, în urma accidentelor de muncă. Care, desigur, ar fi putut fi evitate.