Blana închisă la culoare i-ar putea ajuta pe lupi să se adapteze şi să supravieţuiască în noi habitate, potrivit unei echipe internaţionale de cercetători.
Blănurile deschise la culoare sunt dominante la lupii din tundre, dar cele închise au devenit mai obişnuite printre lupii care trăiesc în pădurile din America de Nord.
Descoperirea vine dintr-o analiză genetică a populaţiei de lupi din Europa şi America de Nord.
"Noi gândim de obicei că prietenii noştri cei mai buni, căţeii, au evoluat din lupi. Aceste analize arată însă că şi câinii au dat ceva lupilor", a declarat Greg Barsh, de la Stanford University din California, pentru revist Science.
Nu este însă clar de ce blana închisă la culoare este mai avantajoasă pentru lupii din păduri.
Tundrele vor deveni din ce în ce mai puţine în următorii ani, datorită expansiunii către nord a pădurilor boreale, aflate sub influeţa schimbărilor climatice. Coloritul închis i-ar putea ajuta pe lupi să se adapteze la mediul schimbător.
"Acest studiu arată că activităţile umane pot îmbogăţi diversitatea genetică a animalelor sălbatice, o descoperire neaşteptată. Este ironic cum o trăsătură creată de oameni se dovedeşte acum benefică pentru lupi, care sunt ameninţaţi tocmai de schimbările cauzate de oameni", a declarat co-autorul studiului, Marco Musiani, expert în lupi de la Universitatea Calgary din Canada.
Oamenii de ştiinţă sunt de părere că lupii negri au apărut cu mii de ani în urmă după ce lupii gri s-au împrecheat cu câinii domestici care îi însoţeau de 10.000-15.000 de ani pe americanii nativi.
Aceşti câini au dispărut acum, şi experţii în genetică canină sunt de acord în general că prietenii oamenilor din America de astăzi sunt descendenţii celor europeni, aduşi în ultimii 500 de ani.