Potrivit unui comunicat al Guvernului, în şedinţa de miercuri a fost aprobată o hotărâre privind scoaterea din rezervele de stat a unor cantităţi de produse şi acordarea acestora ca ajutoare umanitare interne de urgenţă, cu titlu gratuit.
"Vor fi scoase din rezervele de stat produse în valoare totală de 190.626 lei, fără TVA, care vor fi acordate Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări, Direcţiei Generale a Municipiului Bucureşti şi Instituţiei Prefectului Bistriţa-Năsăud, pentru a fi distribuite populaţiei refugiate din Ucraina", se arată în comunicatul citat.