În cazul a doi clienţi cu profile similare, dar unul angajat la stat, celălalt în sistemul privat, banca îi acordă bugetarului un punctaj mai bun pentru obţinerea creditului. Mai mulţi reprezentanţi ai băncilor au declarat pentru Capital că explicaţia constă în siguranţa locului de muncă şi în istoricul de creditare al clienţilor din sectorul bugetar care este unul foarte bun.
Alţi reprezentanţi spun că acordă câteva puncte în plus bugetarilor, dar că asta nu înseamnă neapărat că angajaţii firmelor private sunt dezavantajaţi. În final, acordarea creditelor, spun ei, depinde de firmă, de domeniul de activitate şi de numărul de angajaţi. Dacă şomajul va creşte însă în rândul bugetarilor, scrie Capital, punctajul calculat de bănci pentru bugetari ar putea scădea.