"La solicitarea noastră au fost introduse tichetele de vacanţă şi tichetele cadou. Toate instituţiile publice pot să acorde tichete în cursul anului, respectând prevederile bugetare ale fiecărei instituţii", a declarat preşedintele CNSLR Frăţia, Marius Petcu, la finalul discuţiilor de la Palatul Victoria.
Petcu a spus că bugetarii cu salarii mici şi medii ar putea primi o indexare de 5% la salariu în 2009, dar precizează că procentul este "negociabil" din punctul de vedere al sindicatelor.
Salariile care vor fi indexate sunt, din punctul de vedere al Executivului, cele de 1.000 - 1.200 de lei, dar sindicatele au cerut ca plafonul luat în calcul să fie salariul mediu net, a precizat Petcu.
Ministrul Finanţelor nu respinge ideea majorărilor salariale
Ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, a spus în cadrul discuţiilor că nu respinge ideea majorărilor salariale dacă, la începutul lunii mai, va constata că toate măsurile iniţiate de Guvern "au produs efecte", potrivit preşedintelui CNSLR Frăţia.
Ordonanţa de Urgenţă care reglementează măsurile financiare şi fiscale luate de Guvern trebuie să fie aprobată până în 4 mai şi de Executiv şi de Parlament, a mai spus el.
"Termenul de 4 mai este important pentru noi pentru că premierul a declarat că, după ce va fi aprobată această OUG şi după ce alte măsuri precum interzicerea cumulării pensiei cu salariul şi fondul de solidaritate vor fi aplicabile, atunci vom putea discuta şi despre majorări salariale", a spus liderul sindical.
În textul noii OUG, prezentată sâmbătă sindicatelor, este introdusă şi contribuţia de 90% aplicabilă diferenţei dintre salariile şi pensiile obţinute de la stat şi suma reprezentând indemnizaţia netă a preşedintelui României.
Legea pensiilor trebuie finalizată până la 31 decembrie 2009
În ceea ce priveşte pensiile, liderul sindical a spus că acestea vor fi indexate cu rata inflaţiei, iar legea pensiilor trebuie finalizată până la 31 decembrie 2009.
Preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a declarat că ordonatorilor de credite li s-au micşorat cheltuielile salariale, prin urmare aceştia trebuie să înainteze MFP în 15 zile soluţiile identificate pentru acoperirea deficitului - prin măsuri care să ducă la economii - urmând ca la începutul lunii mai să aibă loc o nouă discuţie pentru a stabili care sunt economiile făcute.
El a precizat că, potrivit înţelegerii cu FMI, 50% din economii vor fi direcţionate către cheltuielile de personal, iar 50% către investiţii.
Hossu a arătat că discuţia de fond va avea loc astăzi, în prezenţa patronatelor.
La discuţiile cu sindicatele au participat premierul Emil Boc, ministrul finanţelor, Gheorghe Pogea, şi ministrul muncii, Marian Sârbu.