Posh – al cărei chip bosumflat este cunoscut în întreaga lume - spune că nu zâmbeşte niciodată pentru că s-a săturat să fie întotdeauna "glumeaţa."
"Toată lumea ştie că sunt foarte amuzantă. Lumea care ne cunoaşte obişnuieşte să spună: ‘David arată atât de bine. Iar Victoria este aşa de amuzantă!',"a spus ea într-un interviu. "Poate că m-am săturat să fiu tot timpul cea veselă şi amuzantă," a răspuns ea la întrebarea de ce nu zâmbeşte niciodată în fotografii.
Posh a mai spus că, în ciuda celor zece ani de căsătorie, soţul ei David Beckham încă se pricepe să o facă fericită în dormitor. "Mă simt sexy. Totuşi, merg la culcare în fiecare seară cu David Beckham," a spus ea.
"David şi cu mine suntem foarte fericiţi să fim împreună. Mi-am găsit sufletul pereche. David este un tată minunat şi un soţ pe măsură," a spus ea.
Posh – care se află în turneu în Viena pentru a-şi promova noul parfum The Beckham Signature Story – a mai declarat că se pricepe mai bine în afacerile cu cosmetice decât soţul ei.
"Parfumul lui David este mai intens, în timp ce al meu este mai uşor. Nu-mi place să simt parfumul cuiva înainte de a ne întâlni faţă în faţă," a spus ea. Posh a mai sus că cea mai bună metodă de a purta un parfum este de a-l puveriza pe ceafă şi în spatele genunchilor. Victoria a dat un răspuns surprinzător la o altă întrebare: "Dacă parfumul miroase ca mine? Da, miroase ca axila mea".