"Am avut o discuţie cu ministrul Sănătăţii Ion Bazac şi cu ministrul
Finanţelor, Gheorghe Pogea, am informat şi coaliţia că miercuri vom
aproba o Ordonanţă de Urgenţă prin care vom utiliza instrumentul
creditelor de angajament pentru a putea soluţiona problemele legate de
finanţarea din sistemul de sănătate", a declarat Emil Boc.
Angajaţii din sistemul sanitar au anunţat că vor recurge la o serie de
proteste dacă spitalele nu vor fi finanţate corespunzător, iar
personalul medical nu îşi va primi salariile şi sporurile. Potrivit
liderului Sanitas, Marius Petcu, peste 100.000 de membri ai Federaţiei
Sanitas vor participa la greva generală a bugetarilor programată pe 5
octombrie.
Potrivit lui Petcu, ministrul Sănătăţii le-a spus sindicaliştilor că a
primit asigurări din partea premierului că va fi aprobată creditarea
sistemului sanitar din bugetul anului 2010, soluţie pe care liderul
sindical a calificat-o ca fiind o "amânare a falimentului din sistemul
sanitar". Ministrul Sănătăţii doreşte semnarea unui act adiţional cu
casele de asigurări, prin care fonduri din bugetul pe 2010 să fie
alocate spitalelor, în ultimul trimestru al anului 2009.
Şi preşedintele Colegiului Medicilor din România, Vasile Astărăstoae, a declarat că propunerea Ministerului Sănătăţii, de a folosi sume în avans din bugetul pe anul 2010, nu va face decât să amâne colapsul sistemului.