"Vă invit să fiţi parteneri la aceste legi", a spus Emil Boc de la
tribuna Congresului UDMR. Boc a asigurat
reprezentanţii Uniunii că politica actualului Guvern nu face şi nici pe
viitor nu va apela la discriminări pe criterii etnice în elaborarea
legilor şi a acordării banilor pentru investiţiile regionale, mai cu
seamă cele pentru infrastructură.
Premierul a vorbit despre trei priorităţi legislative ale Guvernului la
care se aşteaptă să fie sprijinit în Parlament de reprezentanţii UDMR,
formaţiune pentru care în formarea coaliţiei guvernamentale
democrat-liberalii au pledat în favoarea participării la guvernare.
Şeful Executivului a numit procesul de descentralizare, între
priorităţile legislative ale coaliţiei PDL-PSD, Legea unică a
salarizării şi Legea unică a pensiilor, despre care a spus că ar trebui
adoptate în cursul acestui an.
Emil Boc a mai spus că descentralizarea, aşa cum o percepe actualul
Guvern, care dealtfel a constituit şi tema centrală a discursului
preşedintelui Băsescu la congresul UDMR, are două principii la origine.
Pe de o parte este vorba de oferirea de atribuţii de decizie, precum şi
puteri financiare comunităţilor locale, iar pe de altă parte este vorba
de aplicarea principiului european al subsidiarităţii - decizia să fie
atribuită forului aflat cel mai aproape de cetăţean, de comunitate.
Premierul a mai vorbit, în acest sens, de o serie de acte normative, unele dintre ele care ar urma să intre în discuţia Executivului la 4 mai, însă nu a ilustrat cu exemple măsurile de descentralizare care ar fi adoptate în curând.