Băncile pot calcula "un grad de îndatorare mai mare pentru solicitanţii de credite, dacă aceştia vor garanta împrumuturile cu proprietăţi imobiliare de bună calitate", dar evoluţia creditării depinde în principal de capacitatea băncilor de a mobiliza resursele financiare, anunţă BNR.
Românii vor putea împrumuta de la bănci chiar şi de două ori mai mulţi bani decât în prezent, pentru a-şi putea cumpăra o locuinţă. Şi asta pentru că gradul de îndatorare a crescut, din nou, la 60-65% din venitul clientului.
Dacă o persoană poate împrumuta, astăzi, de la bancă 100.000 de euro, într-o săptămână suma ar putea creşte la 120.000 de euro.
Fişele fiscale pe baza cărora băncile sunt obligate să acorde împrumuturi rămân în vigoare.
Bancherii au cerut măsuri şi pentru ieftinirea creditelor. În ultimele luni, dobânzile la împrumuturile ipotecare în monedă naţională au crescut la aproximativ 18%, dublu faţă de anul trecut. Şi creditele în euro s-au scumpit în egală măsură, dobânzile ajungând chiar la 10%.
Dacă lucrurile se vor îndrepta în privinţa împrumuturilor pentru locuinţe, nu acelaşi lucru putem spune despre creditele de consum şi cele de nevoi personale fără ipotecă. Banca Naţională nu intenţionează să uşureze condiţiile de accesare a acestor împrumuturi. De altfel, ele sunt deja pe cale de dispariţie în ofertele băncilor.