Nimeni nu ştie încă dacă imaginile “scăpate” fac parte din jocul efectiv, fiind o secvenţă de gameplay, sau este vorba de un concept, o ţintă a producătorilor pentru Beyond Good and Evil 2. Disputa a apărut pentru că teoretic tehnologia actuală ar putea fi capabilă pentru o asemenea calitate, dar mai multe indicii precum mişcarea camerei şi rezoluţia texturilor nu s-ar potrivi pentru un joc.
Nu sunt chiar primele imagini apărute, un teaser trailer fiind lansat în luna mai a anului 2008 care prezintă vechile personaje, Jade şi Pey'j. Nu se ştie mare lucru despre noul titlu, doar că este în producţie de circa doi ani şi compania mamă Ubisoft le-a dat mână liberă celor de la studioul Ubisoft Montpellier.