Întrebat de un jurnalist ABC dacă el consideră că preşedintele Rusiei „este un criminal”, Joe Biden s-a declarat de acord şi a răspuns: „Da, aşa cred”. „Veţi vedea în curând preţul pe care-l va plăti”, a transmis preşedintele Statelor Unite, scrie Adevărul.
Biden s-a referit la un nou amestec al Rusiei într-un scrutin prezidenţial din Statele Unite, şi anume la cel din 2020. ori, anterior, serviciile secrete americane au publicat un raport potrivit căruia Putin s-ar fi implicat personal pentru a nu permite alegerea lui Biden. „Va suporta consecinţele”, a insistat Biden. „Am purtat o conversaţie lungă, el şi cu mine, îl cunosc destul de bine”, a subliniat liderul democrat american, care afişează o fermitate mai mare faţă de liderul de la Kremlin decât predecesorul său republican Donald Trump. „La începutul conversaţiei, i-am spus că «eu vă cunosc, iar dumneavoastră mă cunoaşteţi. Dacă ajung la concluzia că aţi făcut asta, să fiţi pregătit» de consecinţe”, a insistat locatarul de la Casa Albă, fără să precizeze dacă se referă la amestecul în alegerile americane sau la alte fapte reproşate de Washington Moscovei - şi anume la otrăvirea opozantului politic Aleksei Navalnîi şi la încarcerarea acestuia.
Catalogarea lui Putin drept „criminal” şi ameninţarea cu „plata unor consecinţe” este un „atac” împotriva Rusiei, a denunţat miercuri un oficial rus de rang înalt, în urma declaraţiilor lui Joe Biden. „Putin este preşedintele nostru, iar un atac împotriva sa este un atac împotriva ţării noastre”, a scris într-un mesaj postat pe Telegram Viaceslav Volodin, preşedintele Dumei de Stat, camera inferioară a Parlamentului rus, un apropiat influent al lui Putin.
Conform unor surse politice de la Washington, Administraţia Joseph Biden pregăteşte noi sancţiuni împotriva Rusiei ca reacţie la ingerinţele electorale.
Moscova a răspândit "acuzaţii care au indus în eroare, lipsite de fundament" despre Joseph Biden, arată raportul Consiliului Naţional de Informaţii din SUA, subliniind însă că rezultatul scrutinului nu a fost afectat.
Rusia a respins acuzaţiile. "Sunt lipsite de fundament. Concluziile acestui raport sunt confirmate doar de încrederea serviciilor de informaţii în corectitudinea proprie. Nu au fost furnizate date sau dovezi specifice", a reacţionat Ambasada Rusiei de la Washington, conform BBC News.
Putin, arătat cu degetul pentru amestec în alegerile recente din SUA Vladimir Putin a ştiut şi probabil a coordonat un efort al Rusiei de manipulare a campaniei prezidenţiale americane din 2020, în favoarea fostului preşedinte Donald Trump, cu acuzaţii ”înşelătoare sau lipsite de fundament” împotriva contracandidatului acestuia, Joe Biden, afirmă un raport al Biroului Directorului pentru Informaţii Naţionale, transmite Reuters.
Raportul de 15 pagini subliniază acuzaţiile că aliaţii lui Trump au făcut jocul Moscovei amplificând afirmaţiile făcute împotriva lui Biden de persoane din Ucraina care au legături cu Rusia, înainte de alegerile din 3 noiembrie.