"Am hotărât ca la fiecare prefectură să fie prezenţi cel puţin 400 de
persoane. La proteste vor participa atât angajaţi ai APIA, poliţişti,
profesori, funcţionari publici, cât şi angajaţi din sănătate", a
precizat preşedintele Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici
(SNFP), Sebastian Oprescu.
Vicepreşedintele Cartel Alfa, Octavian Luca, a declarat că
sindicatele nu vor accepta reducerea veniturilor în sectorul bugetar,
ci eventual diminuarea unor sporuri şi a acuzat guvernul că "a hotărât
amputarea unor drepturi salariale înainte de a purta discuţii cu
sindicatele".
"Deja la nivelul ministerelor s-a făcut o reducere cu 20% a bugetelor
alocate cheltuielilor salariale, însă din calculele noastre rezultă că
vor mai avea loc noi reduceri de până la 500 milioane lei", a precizat
Luca.
În afară de pichetările prefecturilor din ţară, sindicatele vor
organiza proteste şi la sediile centrale din Bucureşti ale PD-L şi
PSD şi cel al Ministerului Muncii între orele 12 şi 14 pentru a cere
partidelor aflate la guvernare să-şi asume public decizia de reducere
a veniturilor angajaţilor din sistemul bugetar.
"În cursul acestei săptămâni vom deschide procedurile pentru
declanşarea conflictelor de muncă, iar marţea viitoare vom hotărî dacă
va fi nevoie să declanşăm greva generală", a mai spus vicepreşedintele
Cartel Alfa.
Ministrul Muncii a anunţat că ordonanţa privind sporurile bugetarilor
nu va fi trimisă miercuri în guvern şi că vor avea loc noi negocieri cu
sindicatele în 23 martie, după ce nici luni nu s-a ajuns la un acord
asupra plăţii premiilor şi a salariilor de merit, ce costă bugetul 1,1
miliarde lei. Citeşte mai mult
Sindicaliştii din Educaţie au hotărât şi ei marţi să se întrunească, săptămâna viitoare, pentru a stabili redeschiderea conflictului de muncă şi pentru boicotarea anului şcolar şi a tezelor cu subiect unic. Citeşte mai mult