Reţeaua de scannere va fi funcţională în circa 15 gări din Tokyo. Scopul aparatelor este de a măsura curbura buzelor. Cei care nu se încadrează în standarde, vor fi sfătuiţi să scape de mina serioasă şi să treacă la o atitudine mai veselă.
Decizia nu este tocmai suprinzătoare pentru japonezi. La Tokyo pasagerii trenurilor sunt întotdeauna întâmpinaţi de conductori cu zâmbetul pe buze şi o plecăciune. În plus, Japonia pune mare preţ pe servicii. Sistemul ar putea fi introdus şi în spitale sau magazine pentru a supraveghea îndeaproape comportamentul angajaţilor.