"Preţurile alimentelor vor creşte cu siguranţă cu 5-10% în perioada următoare. Este greu de calculat impactul scumpirii benzinei în preţul final al fiecărui produs, însă acest impact există. Să ne gândim doar la cheltuielile suplimentare cu transportul în cazul fiecărui ingredient, iar cheltuielile de producţie se vor transfera parţial asupra consumatorilor", a declarat pentru REALITATEA TV Dragoş Frumosu, preşedintele Federaţiei Sindicale din Industria Alimentară.
Potrivit acestuia, creşterea salariului minim înseamnă "zero barat" pentru nivelul de viaţă al românilor, deoarece cei 30 de lei în plus în buzunarul celor cu salarii mici nu pot compensa lanţul de scumpiri generat de taxele mai mari.
Preţul benzinei şi cel al motorinei au crescut, la începutul lui 2014, cu până la 20 de bani pe litru, chiar dacă guvernul a decis amânarea introducerii accizei suplimentare pentru carburanţi.
Motivul scumpirilor nu îl reprezintă însă o nouă taxă introdusă de autorităţi ci modificarea modului de calcul al accizelor. Dacă până acum acestea se calculau în funcţie de cursul publicat de Banca Centrală Europeană la data de 1 octombrie a anului precedent, din 2014 accizele vor fi indexate cu rata inflaţiei.
Noile calcule presupun costuri mai mari pentru benzinari, traduse în scumpiri cu peste 1,25 la sută a litrului de benzină sau motorină. Potrivit intenţiilor anunţate de Guvern, acciza la benzină va fi majorată cu 7 eurocenţi începând cu 1 aprilie 2014, decizie care va pune i'o presiune suplimentară pe preţuri.
Alte taxe şi indexări introduse de la 1 ianuarie cu impact asupra preţului alimentelor: creşterea preţului la gazele naturale, cu 2% pentru consumatorii industriali, taxa pe construcţiile speciale, aşa-numita "taxă pe stâlp", impozitul forfetar.
Potrivit unor reglemenăi europene intrate în vigoare de la 1 ianuarie 2014, laptele neprocesat nu mai poate fi comercializat în pieţe. Pentru a-l procesa, fermierii trebuie să facă noi investiţii, ceea ce va duce la o creştere inevitabilă a preţului.
Alte produse alimentare care ar putea să coste mai mult în 2014 sunt carnea şi pâinea, din cauza posibilei creşteri a preţului grâului.
Noile taxe şi majorarea accizei la carburanţi ar putea duce la scumpiri de preţ pentru toate alimentele de bază, din cauza costurilor la materia primă care vor fi mai ridicate.
Anul 2014 vine cu SCUMPIRI. Vezi LISTA COMPLETĂ
Noul an nu vine doar cu urări de bine ci şi cu scumpiri. Vom plăti mai mult pentru combustibil şi gaze iar această scumpire se va transmite apoi în preţul alimentelor şi în cel al unor servicii.
Chiar din prima zi a anului vom plăti mai mult pentru gazele naturale pe care le consumăm - 11 lei în plus la fiecare mie de metri cubi.
Nici încălzirea cu energie electrică nu este o soluţie mai bună. Şi în cazul acesteia preţul creşte de la 1 ianuarie cu 1 la sută. Toate aceste scumpiri ale energiei vor duce la majorări de preţuri de la 5 până la 15 la sută la unele produse şi servicii, dat fiind că consumatorii industriali vor plăti indexări chiar mai mari decât cei casnici de la 1 ianuarie.
Noul an aduce şi taxe noi sau creşteri ale celor existente. Guvernul a introdus de la 1 ianuarie impozitul pe construcţii speciale. Acesta reprezintă 1,5 la sută din valoarea construcţiei şi va duce cel mai probabil la alte scumpiri. Vor fi impozitate de acum şi firmele care deţin piscine în scop comercial, dar şi persoanele fizice care au bijuterii sau arme de vânătoare şi de uz personal.
Spre exemplu, bijuteriile din aur sau din platină vor fi impozitate cu 1 euro sau 2 euro pe gram, în funcţie de numărul de karate. Pentru armele de vânătoare, taxa este cuprinsă între 500 şi 1.500 de euro, în funcţie de valoare. Şi consumul de alcool şi tutun va costa mai mult.
Acciza la tutun creşte cu 67 la sută la mia de ţigarete, aşa încât un pachet de ţigări va ajunge să coste cu 50 de bani mai mult. Acciza la băuturi se majorează cu 33 la sută, de la 750 la 1.000 de euro pe suta de litri de alcool pur.
Deşi iniţial suprataxa de 7 eurocenţi pe litrul de carburant trebuia să fie aplicată de la 1 ianuarie, Guvernul a amânat-o până în aprilie. 2014 începe şi cu o monedă naţională depreciată până la minimul ultimei jumătăţi de an. În schimb, s-a schimbat începând de astăzi preţul accizei, dat fiind că Guvernul a decis modificarea modalităţii de calcul.
Cu alte cuvinte, benzina şi motorina se vor scumpi oricum de la începutul anului . conform primelor estimări, scumpirea va fi de 9 bani la litru.
Ultimul curs valutar stabilit de BNR în 2013, de 4,48 de lei pe euro, va scumpi produsele de import şi va creşte facturile la unele servicii. Un calcul grosier arată că toate aceste scumpiri vor tăia în 2014 din bugetul anual al românilor, şi aşa secătuit de criză, aproximativ 100 de euro.