"În momentul în care importăm materie primă şi vorbim aici de 70%
în carne, de aproximativ 30% în lapte - după câte ştiu eu, vorbim de
80% la legume şi fructe, vorbim de zahăr brut pentru 330.000 de tone
de zahăr rafinat pe care trebuie să îl producem în România, de
ingrediente pe care le folosim în reţete în mezeluri şi nu numai, toate
chestiile astea pe care le cumpărăm în valută, în condiţiile
deprecierii, CLAR trebuie să ne sperie", a declarat Dragoş Frumosu, preşedinte FNS din Industria Alimentară.
În momentul de faţă, România exportă produse agricole în valoare de 700
de milioane de euro, în vreme ce importul depăşeşte 2,7 miliarde de
euro. Asta înseamnă că, anual, fiecare român scoate din buzunar
aproximativ 100 de euro pentru mâncare din străinătate.
În timp ce patronatele calculează deja viitoarele preţuri, românii se
gândesc la ce cumpărături să renunţe pentru a face faţă crizei. Dacă
unii au şters deja de pe lista de cheltuieli distracţiile costisitoare,
alţii recunosc că vor renunţa la anumite alimente.
Noul val de scumpiri vine după ce toamna trecută preţurile la alimente au crescut cu până la 5 la sută.