Într-un material intitulat "Comuniştii moldoveni se pregătesc de luarea cu asalt a Parlamentului şi nu vor avea scrupule în ceea ce priveşte preţul victoriei", Kommersant scrie că alegerile anticipate din 29 iulie se anunţă a fi cea mai dură confruntare din întreaga istorie a Republicii Moldova.
Concurenţii electorali au fost înregistraţi la Comisia Electorală Centrală, dar aceştia au început o luptă fără compromis deja cu mult timp mai înainte. Lozincile preelectorale ale opoziţiei liberale şi cele ale Partidului Comuniştilor, la guvernare în Republica Moldova, se rezumă la apelul de a apăra ţara unii de ceilalţi, scrie Kommersant.
Publicaţia le creditează cu şanse de a accede în viitorul Parlament pe cele patru fomaţiuni care au depăşit pragul şi la alegerile din 5 aprilie, dar notează că şi Partidul Democrat, cu susţinerea ex-preşedintelui Parlamentului Marian Lupu, plecat de la comunişti, ar putea avea şansa de a depăşi pragul electoral.
Începând cu data de 7 aprilie, când mulţimea nemulţumită de victoria comuniştilor a devastat în centrul Chişinăului clădirile Parlamentului şi Preşediţiei, opoziţia liberală şi comuniştii nu au contenit să se acuze reciproc de încercări de a călca în picioare statalitatea moldovenească.
În cele trei luni câte au trecut din aprilie, partidele concurente au produs câteva filme documentare cu scopul de a-şi demasca concurenţa. Comuniştii, care controlează toate resursele media importante ale ţării, au prezentat populaţiei filmul "Atac asupra Moldovei", produs în spirit de detectiv şi care are menirea să demonstreze că evenimentele din 7 aprilie au fost regizate pentru a distruge ordinea constituţională.
Şi opoziţia şi-a încercat puterea în producţia de thrillere politice, filmând patru producţii al căror sens este necesitatea de a scăpa de dictatura comunistă, responsabilă de drama din 7 aprilie.
De altfel, liderul incontestabil al producţiei cinematografice politice moldoveneşti este Partidul Comuniştilor – canalele pe care le controlează rulează fără încetare numeroasele spoturi cu lozinci care cheamă populaţia să se mobilizeze pentru lupta cu liberalii: "Moldova nu poate fi lăsată pe mâna lor!", "Să ne apărăm Patria!", "7 aprilie – vremea devestatorilor!", "Nu! Preţul este prea mare!".
Liderii partidelor înrolate în luptă şi mediile pe care le controlează nu au rezerve în a se cataloga reciproc "fascişti", "duşmani", "criminali" şi "terorişti".
"În această situaţie tensionarea spiritelor ar putea degenera în repetarea evenimentelor din aprilie", conchide publicaţia moscovită Kommersant.