Amendamentul a fost propus de senatorul PSD Dan Şova, care a susţinut
în Comisia juridică că există deja cazuri de persoane care îşi asumă
ilegal identitatea de poliţist folosindu-se de uniforme în mod ilegal.
În consecinţă, el a propus un amendament la OUG 146 din 2008 de
modificare a OUG 195 din 2002 privind circulaţia pe drumurile publice,
amendament care ar urma, susţine pesedistul, să împiedice şi asumarea
identităţii false de poliţist, precum şi să limiteze posibilele abuzuri
ale Poliţiei Rutiere.
"În cazul opririi unui autovehicul de
către lucrătorul de poliţie, la cererea conducătorului auto, agentul de
circulaţie este obligat să prezinte legitimaţia de serviciu şi
insigna", se stipulează în amendamentul votat. "Această situaţie este
pentru protejarea cetăţenilor normali", a argumentat Şova, afirmaţie
care a provocat replica preşedintelui Comisiei, Toni Greblă (PSD): "Nu
trebuie să-i protejăm şi pe poliţiştii normali?". Greblă a fost
singurul care a votat împotrivă fiind de părere că oricum poliţiştii
sunt obligaţi, prin regulamentele interne, să se legitimizeze şi că,
prin acest surplus de legiferare, agenţii de circulaţie ar fi obligaţi
să se legitimeze doar în cazul în care şoferul solicită expres acest
lucru. De asemenea, Greblă susţine prevederea nu ar împiedica nici
falsificarea legitimaţiei de poliţist.
Comisia juridică a respins un alt amendament al lui Şova care stipula
că, în cazul refuzului poliţistului de a se legitimiza, şi conducătorul
auto poate refuza să se legitimeze.